What is love?!

What is love? We have always wondered this! Even in the 6th or 7th grade when we used to complete each others' "oracles". It was quite a stupid question to ask a 13 year-old teen what is love. As if we had known! :)) Though, I still remember with pleasure those moments, those feelings, the first glimpse, the first smiles and the first shivers. I can recall all those feelings as it happened a month ago. Perhaps those were the most pure feelings I've ever had. Not if now I don't love but the first touch of soul remains something special. Not for everyone. But there are enough who know what am I talking about: the moment when we realized that we are in love, the moment when you could find an answer to the question "what is love". Along the time the perception of love changed. Now we tend to rationalize more. Feelings grow older with constant use. We mold our souls and feelings day by day.
Thanks to my memories I can still remember the first glimpses, the first smiles, the first shivers of what we call love!

Prima zi de scoala

Deja a inceput scoala, asta inseamna ca a venit toamna!
Prima zi de scoala mi-a placut doar in clasa I cand eram nerabdatoare sa aflu ce se intampla la "scoala". Apoi, in fiecare an, la sfarsitul verii si dupa o vacanta lunga si frumoasa trebuia sa-mi las prietenii de joaca si sa ma pregatesc pentru noul an. Acelasi cliseu de fiecare data: lume multa, zgomot mult, oameni multi si mai mari in jurul meu, ploaie....zile de toamna! Doar in prima saptamana eram curiosi sa vedem cum arata noile manuale, le rasfoiam rapid si apoi le aranjam frumos in sertar. Pana la sfarsitul anului deja deveneau plictisitoare si stoarse de informatii. Odata cu trecerea fiecarui an am constatat ca aceasta curiozitate de a primi manuale disparea. Incepeam sa fim curiosi de noii colegi de liceu, de a arata cat mai bine la inceputul anului sau de a ne mentine simpatiile.
Reintalnirea cu colegii.....nici nu stiau ei cat de bine m-am distrat in vacanta! Oare unde dispareau toate clipele frumoase de vacanta, ramaneau in urma noastra si se transformau in amintiri. Usor, usor incepeam sa ne acomodam din nou unii cu altii.
La fiecare inceput de toamna incepeam goana nebuna dupa castane, oare cine aduna mai multe?! In fiecare an ne schimbam colectia de castane din cutia pe care o pastram ferita de ochii mamei care nu intelegea pe deplin aceasta pasiune ce ne revenea mereu toamna. Cred ca doar batranii castani de pe strada noastra ne asteptau cu drag sa incepem scoala.
Anii au trecut insa melancolia toamnei a ramas. Nu mai am uniforma, nu mai am codite, nu mai am buchete de flori pentru diriginti, nu mai am ghiozdan.......toate s-au transformat in costum, coafura aranjata si geanta in trend. Mai am cate un buchet de flori pe care il primesc din cand in cand. Este randul meu sa raman in amintirea altor copii, este randul meu sa le ofer un zambet si sa le urez bun venit chiar daca melancolia toamnei ma incearca si acum!
Si acum sa spun: bun venit scoala sau ramas bun vacanta!?!?

Constatare trista...

"Prostii nu te invidiaza pentru ceea ce esti ci pentru ca nu pot fi si ei ca tine" spunea G. Calinescu. Fiecare avem macar o particica din sufletul nostru care este buna. Insa unii cred ca prefera sa o tina ascunsa si sa nu o arate nimanui. De ce sa alergam dupa himere doar din cauza rautatii sau a invidiei? Superficialitatea ne strica caracterul...totusi multi preferam sa fim atat de superficiali!
E o constatare trista insa viata tine sa ne arate adevaratul caracter al oamenilor.

Gabriel Garcia Marquez

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns si l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa;cine nu riscă să construiască ceva nou;cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii. Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile". Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte;cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi.Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira. Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.Totul depinde de cum o trăim...
Pablo Neruda